COMEMORARE
ING. ADRIAN FLORESCU
03.12.1939 – 30.07.2024
Pe data de 30.07.2025 se împlinește un an de la trecerea în neființă a colegului nostru și fost Director General al ARACO, ing. ADRIAN FLORESCU.
A fost unul dintre cei care s-au străduit să pună bazele înființării, la finalul anului 1990, a organizației profesional – patronale a constructorilor cunoscută azi sub denumirea de ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A ANTREPRENORILOR DE CONSTRUCȚII – ARACO.
A condus, în perioada 1977 – 2008 activitatea Trustului Instalații de Automatizare București în calitate de Director General, perioadă caracterizată de mari frământări impuse de trecerea de la un sistem social – politic și economic la cel al economiei de piață.
Odată depășit acest prag, ing. ADRIAN FLORESCU a dat dovadă de înțelegerea mecanismelor noilor realități numărându-se prin fondatorii și actorii importanți ai pieței libere din România. Ca o consecință, în anul 2007, TIAB a devenit partenerul importantului grup european de instalații VINCI ENERGIES, acesta devenind acționar majoritar.
A fost promotorul elaborării Monografiei TIAB, intitulată “ISTORIA POVESTITĂ A UNEI ÎNTREPRINDERI IIB – TIIChB – TIAB-AG” lansată după retragerea sa de la TIAB SA. Acesta este un amplu document care pune în lumină activitatea TIAB de-a lungul a 60 de ani de existență.
În calitatea sa de Director General al TIAB, ing. ADRIAN FLORESCU a fost unul din membri fondatori ai ARACO în anul 1990, calitatea în care s-a implicat activ în viața și activitatea organizației noastre.
A ocupat succesiv pozițiile de Președinte al filialei ARACO București, precum și de cea de Prim-vicepreședinte ARACO.
În perioada 2009 – 2024 a ocupat funcția de Director General al ARACO.
A avut o prezență și participări numeroase cu parteneri ai ARACO din țară și străinătate în domeniile de interes comun, precum și cu organisme ale administrației centrale din domeniul construcțiilor. A participat în calitate de promotor și colaborator la elaborarea a trei Monografii ale ARACO, marcând 20 de ani, 25 de ani și respectiv 30 de ani de la fondarea acesteia.
Întreaga activitate a ing. ADRIAN FLORESCU în această perioadă poate fi caracterizată prin dedicare cu profesionalism în slujba breslei constructorilor, ca de altfel pe întregul parcursul vieții sale în care a activat.
De asemeni, ne îndreptăm gândurile și întreaga compasiune tuturor membrilor familiei îndurerate.
Dumnezeau să-l odihnească în pace!
