Asociația ROREG, în calitate de partener al MIPE pentru implementarea Programului European Energy Award în România, a lansat ghidul de selecție și a deschis apelul de candidaturi pentru formarea rețelei naționale de consultanți certificați European Energy Award (eea) în România.
În cadrul acestui apel, vor fi selectați, formați și certificați eea 16 consultanți, care vor oferi asistență tehnică autorităților administrației publice locale în aplicarea metodologiei European Energy Award și în procesul de certificare.
Pot depune candidaturi persoanele fizice din România, care:
✔ dețin studii superioare finalizate într-un domeniu relevant pentru Programul ROeea;
✔ dețin experiență profesională de minimum 2 ani în domenii relevante eea, precum eficiență energetică, politici climatice și energetice, energie din surse regenerabile, protecția mediului, planificare teritorială, clădiri, mobilitate, managementul apei și al deșeurilor;
✔ depun un dosar de candidatură în conformitate cu prevederile Ghidului de selecție și își asumă participarea la programul de formare și certificare ca consultanți eea.
Perioada de depunere a candidaturilor: 22 iulie 2026, ora 18:00 – 21 august 2026, ora 23:59.
Mai multe informații despre apel și despre modalitatea de depunere a candidaturilor sunt disponibile la: ROREG — Consultanți certificați eea
